La noi, la RE/MAX Properties…

La noi, la RE/MAX Properties…

Într-un fel sau altul, toate domeniile de activitate implică relaționarea dintre oameni. Domeniul imobiliar în schimb este unul dintre acelea care prioritizează acest aspect. Și nu doar atât, căci acest domeniu nu se rezumă la relațiile între agent și client, ci și la cele dintre managementul biroului și agent, dar și la cele între colegii dintr-o agenție. Toate aceste relații, fără a fi construite, dezvoltate și întreținute, se reflectă în munca unui agent. În acest articol ne vom opri asupra relației dintre cei care formează echipa RE/MAX Properties. RE/MAX este un business cu și despre oameni. Fără să creezi un mediu în care cei care lucrează cu tine să simtă că le oferi tot ceea ce au nevoie să se poată dezvolta și să fie productivi, nu vei putea construi o afacere pe termen lung, din care să ai satisfacții constant.

Pornind de la valorile noastre – Etică & Pasiune & Peseverență & Profesionalism – pe care le împărtășim cu toții, am creat o echipă unită, puternică, plină de energie și sinergie.

Iată câteva elemente esențiale în biroul nostru, care fac ca cei au ales și aleg să fie alături de noi, să vină cu drag și să fie pasionați de ceea ce fac zi de zi:

#1 VALORI împărtășite

Pentru că știm cât este de important ca cei care muncesc împreună să aibă în comun, în primul rând, aceleași valori, avem periodic discuții care ne reamintesc tuturor care sunt acestea și deci care sunt obiectivele și misiunea tuturor.

#2 COMUNICARE onestă și deschisă

O relație bună cu persoanele cu care lucrezi este fără îndoială fundamentul unui mediu plăcut. De aceea, onestitatea și comunicarea deschisă sunt de departe elementul principal. Pentru noi e important să îi lași pe ceilalți să știe ce faci și de ce, și dacă ceva te deranjează, să pui cărțile pe masă, să fii sincer în ceea ce privește sentimentele si dubiile tale și să vezi către ce va duce asta. Și să nu uităm să fim mereu respectuoși, căci este un aspect mereu apreciat.

#3 FAMILIARITATE & voie bună

Suntem un birou mediu ca și număr de agenți și nu a fost dificil să ne conectăm la nivel personal și să dezvoltăm relații în afara muncii. Fiindcă suntem online 24/7, comunicăm foarte mult și după orele de lucru, adesea despre subiecte legate de muncă. Deci, nu este surprinzător faptul că ne simțim confortabil în compania celorlalți și rezolvăm problemele împreună, ca o echipă, ceea ce are ca rezultat soluții mai eficiente. Mai mult, a te simți bine la locul de muncă motivează foarte mult. Dacă lucrezi într-un mediu plăcut, distractiv și prietenos, nu va fi dificil să preiei o sarcină în plus, să stai mai mult la muncă dacă este necesar și să oferi 110%.

#4 IEȘIRI ocazionale și mâncare

Fie că este vorba de o bere sau un pahar de vin o dată la câteva săptămâni, este foarte puțin probabil să ne auzi că refuzăm. Probabil singurul lucru de care suntem mai entuziasmați este mâncarea. Poți mereu să vezi pe cineva care mănâncă sau gustă ceva. Suntem dependenți de ciocolată și gustări, și iubitori de pizza și tort (unul anume!).

#5 MEDIU suportiv

Dacă lucrezi într-o agenție, știi cât de stresant poate fi uneori. Niciodată nu știi cu precizie de 100% ce va urma mâine și programul tău poate avea abateri. Este foarte important să fii ingenios și să acționezi rapid. Nu ești obosit, ci extenuat și asta nu contează pentru că trebuie să finalizezi munca și ai lucruri de făcut care nu se pot amâna. Și pentru că profesionalismul se numără printre valorile noastre, ne ajutăm reciproc pentru a ne îndeplini promisiunile. Simplul fapt că știi că poți obține ajutor în orice moment înseamnă mult, nu-i așa?

#6 EDUCAȚIE

Avem o mare grijă să ne educăm și să ne oferim feedback regulat. Suntem genul de agenție în care ne încurajăm reciproc să citim, să învățăm și să creștem. Toți agenții din biroul nostru au cursuri și certificări în domeniul nostru, și insistăm asupra educației continue. Din momentul în care o persoană se afiliază biroului nostru, începe procesul de informare și educare, care nu încetează pe tot parcursul carierei sale, căci RE/MAX are o o Academie în acest sens, o aplicație unde se găsesc cursuri la cerere, 24/24, training-uri periodice, oameni de succes care își împărtășesc experiența, și multe resurse de dezvoltare, atât pe plan profesional, cât și personal.

Dacă ceea ce ai citit mai sus ți-a trezit interesul înspre a ne cunoaște, suntem pe str. Docenților 9, cu cafea bună (și ciocolată), și te invităm să ne cunoști!

By | 2019-01-18T15:06:04+00:00 January 18th, 2019|Educatie, Informatii utile|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment