Poți să vinzi sau nu în perioada asta? Aceasta este întrebarea!

Poți să vinzi sau nu în perioada asta? Aceasta este întrebarea!

Dacă te întrebi și tu dacă poți să vinzi acum sau trebuie să mai aștepți, noi îți spunem că POȚI, iar din acest articol vei afla și care este propunerea noastră pentru CUM poți să o faci! 🙂

Poate ai luat decizia de a-ți tranzacționa proprietatea înainte de extinderea pandemiei și în România, sau poate în această perioadă a apărut această nevoie și te întrebi, la fel ca multe alte persoane, dacă încă este posibil să faci pasul. Este adevărat că modul în care se încheie tranzacțiile imobiliare s-a schimbat ca urmare a impactului pandemiei COVID-19, dar realitatea este că oamenii în continuare cumpără, vând și închiriază proprietăți! Așa că, dacă și tu vrei să îți vinzi sau să îți închiriezi proprietatea, poți să o faci! Sunt însă câteva modificări, unele mari, altele mai mici, cu privire la felul în care se întâmplă procesul de tranzacționare.

Sunt mai puțini cumpărători, însă sunt mai multe oferte serioase

Nu mai sunt atât de mulți clienți cumpărători sau chiriași în piața actuală, cantitativ vorbind, pentru că unii dintre clienți așteaptă să vadă cum va evolua piața, iar alții realmente au dificultăți financiare. Dar, clienții care sunt în continuare în piață, interesați să încheie o tranzacție, nu se uită la proprietăți “doar ca să se distreze”, ci sunt realmente pregătiți să cumpere sau să închirieze. Pentru a ne asigura de asta, colegii noștri precalifică extrem de atent orice potențial client. Dacă un client a rămas în piață și trece și de filtrul de precalificare al agentului, cu siguranță are intenții foarte serioase și nu va aștepta să treacă pandemia pentru a lua o decizie. Așa că acestea sunt vești bune pentru vânzători!

La fel ca și în cazul cumpărătorilor, unii vânzători nemotivați real de a tranzacționa, au decis să își retragă proprietățile de pe piață, așa că, aceasta poate fi o altă veste bună, pe anumite segmente de piață fiind competiția mai redusă prin prisma unui număr mai mic de oferte disponibile.

Consultanții noștri imobiliari sunt alături de tine!

În majoritatea timpului lucrăm de la distanță, dar lucrăm în continuare! Fii deschis să discuți cât mai multe dintre detaliile tranzacției cu agentul tau acceptând metodele de comunicare pe care tehnologia, în generozitatea ei, ni le pune la dispoziție! Colegii noștri sunt la un telefon, Zoom Meeting, Facetime call, Whatsapp video call distanță și îți pot oferi consultanța de care ai nevoie, se pot seta detaliile colaborării noastre, planul de marketing al proprietății, etapele tranzacției, limitând la maximum interacțiunea 1-1. Te asigurăm că avem disponibile cele mai eficiente metode de interacțiune oferindu-ți maximum de siguranță și confort pentru a trece cu expunere minimă prin procesul de vânzare pentru tine și familia ta!

Când va fi necesară o vizionare efectivă a proprietății, siguranța fiecărei persoane implicate în proces va fi pe primul loc! Vizionarea va avea loc exclusiv cu persoane foarte bine calificate, cu 1-2 reprezentanți ai familiei și/sau specialiști angajați de cumpărători. Toate persoanele implicate în procesul de vizionare vor purta măști, mănuși, protecții pentru încălțăminte, se vor folosi substanțe și șervețele dezinfectante pentru igienizarea mănușilor și a suprafețelor ce vor fi atinse (facem referire la eventuale întrerupătoare, clanțe etc.). Agentul va instrui cumpărătorii în acest sens.

Video-urile de prezentare

Vorbim despre video-uri de prezentare și le folosim în activitatea noastră de ani de zile deja, însă acum, mai mult ca niciodată, devin absolut necesare. Vă asigurăm că vom utiliza competențele acumulate în ani de practică imobiliară într-un mix cu tehnologia de ultimă generație pentru a oferi o expunere cât mai eficientă a proprietății dumneavoastră! Am identificat inclusiv strategii inovative cum ar open house-ul virtual, pe care le vom include în planul nostru de marketing, fiind în acest fel mult mai aproape de piață și de cumpărătorii eligibili la acest moment să cumpere, limitând la maximum interacțiunea directa!

Timpul este extrem de valoros, chiar dacă stai acasă!

Chiar dacă decizi să nu îți scoți chiar acum proprietatea pe piață, însă te gândești să faci acest pas în viitorul apropiat, sunt totuși multe lucruri pe care le poți face în această perioadă. Poți începe prin a pune proprietatea la punct, cu mici retușuri, reconfigurarea spațiilor și cât mai multă ordine și curățenie. Cumpărătorii se pot simți descurajați de spațiile aglomerate sau întunecate, aspecte ce fac proprietățile să pară mai mici. Așa că această perioadă de izolare poate fi privită ca o oportunitate de a vă ocupa de fiecare cameră în parte și a tinde către a maximiza potențialul proprietății dumneavoastră! Consultanții noștri sunt la un video call distanță și vă pot îndruma în acest proces și vă vor oferi gratuit consultanță valoroasă! În plus, vă putem ajuta oferindu-vă repere cu privire la cum a evoluat piața în ultima perioadă pe segmentul de piață în care dumneavoastră urmează să tranzacționați.

Indiferent de ce decideți, noi suntem aici să vă ajutăm să înțelegeți care sunt opțiunile și să luați cele mai bune decizii pentru dumneavoastră. Așa că haideți să luam legătura și să discutăm despre care sunt următorii pași de făcut!

By | 2020-05-06T12:41:52+00:00 May 6th, 2020|Educatie, Informatii utile|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment