Dinamica imobiliară – COVID-19

Dinamica imobiliară – COVID-19

Scurta prezentare
Acesta este un rezumat care prezintă dinamica imobiliară a unei perioade care va rămâne în amintirea tuturor celor care au trăit-o, respectiv COVID-19, mai exact perioada martie-mai 2020.
Este o perioadă specială pentru imobiliare? Cifrele vorbesc sau nu, în funcție de percepția fiecăruia dintre noi.
Nu sunt încă un expert în imobiliare, sunt la început de drum, dar vin cu ceva ani de experiență în spate în domeniul cadastrului (doar vreo 15 ani) și în cel al evaluărilor bunurilor imobile (și aici am depășit bine cei 7 ani de acasă).
De aceea, nu vreau eu să mă pronunț ce anume pot spune cifrele pe care urmează să le prezint și pe care le-am preluat de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Ce pot însă să spun cu siguranță este că, cel putin copiii mei (și cred că nu sunt singurii), își doresc ca acest moment să treacă cât mai repede și să se întâlnească, să se joace iar cu prietenii lor, la fel cum cred că și noi (cei >18 ani) ne dorim să putem interacționa, relaționa, socializa fără distanțe sociale.

ATENȚIE: Valorile pentru luna martie cuprind și lunile ianuarie și februarie.

Aceste TABEL prezintă vânzările din perioada COVID-19, respectiv martie, aprilie și mai 2020, pentru București și Ilfov.

Situația COVID-19 – lunile martie, aprilie și mai 2020:

Autor: Alexandru-Dorin Păun | RE/MAX Properties & TopoDeltaPAD

By | 2020-07-01T14:46:52+00:00 July 1st, 2020|Educatie, Informatii utile|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment